Asaltul

- 15 minute, dragii mei camarazi! spuse capitanul zambind nervos si strangand fluierul in mana, in timp ce preotul care ii binecuvantase se indeparta repetand necontenit o rugaciune.
Capitanul era un om inalt si firav, iar in lumina slaba parea mai palid decat de obicei.
Urcase doua trepte pe scara din lemn ca sa-i cuprinda cu privirea pe compatriotii din santul sapat lung si adanc.
Era o dimineata rece si toti pareau infrigurati in tunicile gri, incercand sa se incalzeasca frecandu-si palmele una de cealalta si batanad din picioarele amortite glodul umed.
Capitanul le daduse trezirea cu trei ore inainte de asalt ca sa le explice planul tactic si fiecare sa aibe timp sa se pregateasca. Intai arma curatata, apoi ranita cu provizii pentru o jumatate de zi.

Bateriile de artilerie incepusera sa sfartece pamantul cu doua ore inainte de ora fixata pentru atac.
Zgomotul obuzelor care explodau cam la o mie cinci sute de metri mai inainte era asurzitor iar proiectilele suierau pe deasupra santurilor adanci, unii tresarind la rastimpuri si infundandu-si scrasnind casca de fier si mai strans pe crestet.
Gavrilovich arunca o privire la ceas si racni din nou: Zece minute, baieti! in timp ce ultimele obuze traversau reteaua de transee taind ceata densa coborata peste ei.
Toti se intoarsera spre scarile de care se sprijinisera pana atunci, iar focul artileriei inceta cu totul.
Pentru Gavrilovich, acest ragaz dinaintea unui asalt in care gurile de tun incetau sa mai zvarle obuze peste inamic parea unul dintre cele mai stranii.
Ii mai spusese si Nikolai  candva ca si lui i se parea foarte stranie linistea de dupa un bombardament ca asta.
- Gavrilovich, eu inainte de orice asalt trebuie sa beau trei-patru pahare de vodka! Fara paharele astea nu pot sa ma opresc din vedeniile camarazilor cazuti. Parca vad asaltul de la gura raului Treklov... de fiecare data, de fiecare data sute si mii de cadavre plutind in aval si apa insangerata cum nu mi-am inchipuit ca poate sa fie.. Prost asalt, Gavrilovich, iti spun eu ca a fost cel mai prost asalt pe care l-am vazut! ...Oribila si linistea dinaintea mortii! Mai bine de-am murii cu totii in freamatul necontenit al artileriei sa nu mai auzi urletele de disperare ale schiloditilor si scancetele triste ale muribunzilor. Asta e ce te darama acolo, Gavrilovich! Lucrurile astea iti rup concentrarea. Altfel fugi inainte, te opresti sa tintesti, tragi, te tarai pe burta pana la urmatorul rand de sarma ghimpata si iar tintesti si tragi in inamic.
- Nikolai, camarade, ca si mine esti de prea mult timp pe front.
- De prea mult timp si am vazut prea multi morti si infirmi.
Capitanul, privii inca o data la ceas apoi la soldatii incremeniti in transee.
"Toti sunt baieti de isprava. Dar n-or sa se intoarca acasa decat cei mai norocosi dintre ei."
Apoi i se opri privirea la pamantul umed si cenusiu in care-si infipsese mana in timp ce incerca sa se catere o treapta mai sus.
Stia ca in curand pamantul asta o sa se umple de fum, metal, sange si de tumultul armelor si ranitilor cu trupuri sfartecate.
Inima incepu sa i se zbata cu putere si o sudoare rece ii cuprinse tot trupul firav.
Isi sterse cu maneca tunicii fata, intai fruntea si apoi ochii staruitori in sus: "Acum nu mai e nimic de facut decat sa mergem inainte, fiecare cu duhul lui, cum spuneai tu, Nikolai! Azi tare am sentimentul ca o sa ne revedem."
Inca o privire la ceas si fluierul capitanului incepu sa suiere necontenit alaturi de sute si mii de alte fluiere.
Era semnalul. Era timpul. 6:45 si venise vremea ca Dumnezeu sa aleaga pe cei putini cu care mai avea vreun oarecare rost pe pamant. Ceilalti, aveau sa putrezeasca si sa-si piarda oasele in baltile din vagaunile de obuz, in glodul din santurile lungi, in sarma ghimpata si apoi, mai departe, pe dealurilea mortii.